Acasa
Sper sa va placa acest fic. Este al doilea si... nu e chiar perfect, din punctul meu de vedere.
Capitolul I
Franturi de vis, imagini fugare imi involbura mintea. Nenumarate diamante sclipesc, nenumarate rochii mai mult sau mai putin simple, dar toate luandu-ti ochii prin amestecul de culori neobisnuite se invart, facand miscari gratioase si naturale intr-o sala de dans ce parea alcatuita numai din aur : candelabrul urias in care straluceau lumini ca niste diamante avand culoarea aurie, draperiile uriase ce impiedicau privirile aruncate in fuga necontrolata a valsului de catre oaspeti fiind brodate cu aur, totul in culoarea soarelui. Dar imaginea se topi in mintea-mi obosita, facand loc alteia. O camera superba, plina cu matasuri de Damasc rosu. Patul superb, cu perdele visinii se afla in mijlocul camerei. De o parte si de alta a patului se aflau doua noptiere din mahon, acoperite de niste superbe matasuri visinii. Doua dulapuri mari, de mahon, de asemenea mai erau in camera. Ferestrele mari aveau draperiile rosii, brodate cu aur, trase. Cu exeptia uneia.
O femeie cu parul brunet, ca noaptea, cu nas acvilin si buze pline, rosii ca sangele, privea cu ochi-i de safir peisajul trist ale carui aspecte melancolice razbeau pana la safirele cunoasterii ei. Imbracata intr-o rochie rosie, minunata, brodata cu motive florale lucrate cu mare grija - ceea ce defapt se putea da seama cu mare usurinta, dupa acele detalii complicate - , in jurul mijlocului ei incolacindu-se un material roscat, ce cadea in falduri la poalele rochiei mai sus descrise. Lua un pahar de cristal si sorbi lichidul rubiniu ce se afla in el.
Dar un zgomot se auzi. Chipul femeii se lasa prada pentru o clipa, unui nor ce ii intuneca trasaturile. Un barbat isi facu aparitia in camera de nicaieri si o cuprinse in brate. Fata barbatului era in umbra, dar scripirile argintii ale lunii, tradau vederii un par brunet si niste ochi sclipitori. Femeia se clatina si cazu. De dupa faldurile rochiei se intrezarea un pumnal mic, cu maner de aur, incrustat cu un rubin. Pe lama avea un anumit simbol – un O caligrafic urmat de un A in acelasi stil, ambele inconjurate de un trandafir.
Ma trezesc speriata, facandu-l pe cel de langa mine sa tresara. Acelasi vis de cand am plecat din oras. ''Sunt in avion... e doar imaginatia mea... '', incerc zadarnic sa ma linistesc, incercand sa dau un ragaz mintii mele de a-si pune in ordine gandurile ratacite.
Ma numesc Anne. Anne d'Etoile. Sunt sigura ca voi credeti ca sunt de origine franceza. Aveti dreptate pe jumatate. Mama mea este... a fost
italianca, tata a fost din Franta. Cel putin asa am inteles de la cei ce m-au crescut.
Am fost crescuta de catre o doamna de origine franceza, doamna de Montesere, impreuna cu fiica ei, Lune. Doamna Montesere avea o privire rece in ochii ei de otel, trasaturi aspre, dreapta ca un plop, cu parul roscat tinadu-si-l in coc. Lune de Montesere avea par auriu, cazandu-i in bucle frumos aranjate, subtire, cu o talie mladioasa ca a unei salcii. Era indrazneata si se credea superioara tuturor - mai ales mie. Probabil va intrebati cum am ajuns acolo, langa doamna de Montesere si fiica dansei. Ei bine, din ceea ce am aflat de la o servitoare ce se purta mai lejer cu mine, a fost faptul ca am ramas pe pragul conacului Montesere, intr-o noapte de iarna friguroasa. Pe atunci aveam doar 5 luni. Parintii mei murisera.
Din acea zi am indurat rautatile, bataile, jignirile si impunsaturile servitorilor, doamnei de Montesere, a fiicei sale, ale tuturor. La un moment dat am ajuns la concluzia ca viata mea acolo, valora pentru ei ceva mai putin ca viata unui servitor. Spun "ceva", fiindca Doamna, cum ii spuneau cei de la conac doamnei de Montesere si Domnisoara., cum ii spuneau fiicei ei credeau ca o viata ce este sub treapta servitorilor nu este fiinta umana, sau cel putin nu este ceva demn de privilegiul oferit de o privire sau cel mult compania lor pentru o secunda. Eu eram acolo un nimic, un tap ispasitor, o masca a multor rautati, ce era insusita tuturor celor ce o vroiau. Nu contam pentru nimeni.
Dormeam intr-o odaita mica, de langa camara. Nu avea multa mobila. Doar un pat de lemn cu o saltea roasa de molii, o patura peticita si cu cearcafuri rupte si prost cusute, un dulap foarte mic, in care de abia imi incapeau hainele mele rupte, vechi si peticite, ce erau mici. In afara de acestea, in camera mai aveam si un fel de masuta, pe care servitoarele imi puneau mancarea si putina apa ce mi se dadea.
Deseori, cand o persoana venea in vizita la conac, eu eram inchisa in odaita mea si nu mi se dadea nici macar de mancare sau de baut. Toata lumea ma ignora, era ocupata de persoana respectiva, ce conta mai mult decat mine. Duceam o viata mai mult ca mizerabila. Asta a fost viata mea pana intr-o zi, cand la conac a venit o scrisoare ciudata, a carei adresa se alcatuia astfel:
" Domnisoarei Anne D'Etoile,
Conacul familiei de Montesere"
Aceste randuri erau scrise sub un sigiliu ce se alcatuia astfel : Un "O" si un "A" scrise caligrafic, inconjurati de un trandafir. Am fost anuntata de scrisoare tot de acea servitoare ce imi dezvaluise o parte a trecutului meu, aceasta facandu-mi cunoscuta si reactionarea Doamnei la vederea scrisorii. Am inteles ca a fost impietrita in loc la vederea semnului, dar nu indrazni sa deschida scrisoarea.
Ceva mai tarziu, scrisoarea respectiva mi-a fost trimisa, impreuna cu o scrisoare a Doamnei. Avea un continut straniu, ce la inceput nu s-a lasat descifrat de mine:
"Domnisoara Anne, va aducem la cunostinta dorinta membrilor Ordinului nostru de a va avea printre ei. Va rugam sa sositi cat mai repede posibil in Londra, pentru a afla cele de trebuinta.
P.S.: Ne-am gandit ca veti avea oarecare dificultati in a ajunge la Londra. In plic veti mai gasi un semn de distinctie ce va indeparta toate piedicile posibile ce vor aparea.
Amelia Handre"
Dupa ce am citit randurile de mai sus, m-am uitat in plic, si mare mi-a fost mirarea cand un inel de un rubin superb era acolo. Mi-am pus odoaba pe deget, apoi am deschis plicul Doamnei. Era pusa intr-un plic trandafiriu, ce mirosea a colonie scumpa. Cuprindea doar cateva randuri, in care mi se aducea la cunostinta faptul ca aveam sa plec peste 2 zile de la conacul de Montesere, pentru a indeplini cererea facuta in scrisoarea mai dinainte prezentata. Mai spunea ca voi avea privilegiul de a purta unele din rochiile de vara mai mici, ale Domnisoarei.
Asa am ajuns in avion, in drum spre Londra, fara un bagaj prea mare ( cateva prajituri tari, o sticla mica cu apa si niste haine ce pana la urma au fost ale lui Lune, pe cand era la internat. Acum ca mi-am facut datoria de a ma prezenta si de a-mi face cunoscut o parte din trecutul meu, puteti urmari povestea mea, fara sa simt ca nu mi-am facut datoria.
*******************************************************************
Banuiesc dupa intunericul ce se oglindeste in geamul ferestrei mele, ca este in jur de noua. Ochii mei albastri, ce uneori capatau sclipiri rosiatice in anumite cazuri, incercau sa ramana atenti, concentrati asupra cartii ce o tineam in maini. Parul meu se revarsa pe spate, lung, ca o perdea neagra. Dintr-o data am auzit o voce ce imi vorbea cu cel mai curat accent francez:
- Je pouvais m'asseoir à côté de vous? Pour une raison, ce lieu était occupé avant moi, il a été demandé par quelqu'un d'autre. Place à côté de vous est occupée, si vous n'êtes pas curieux?
Intrucat am insistat sa redau intocmai cuvintele celei ce mi se adresase, as vrea sa va ofer, cititorilor, anuminte indicatii in privinta spuselor ei. Insemnau urmatoarele fraze: "As putea sa stau langa tine? pentru un motiv, locul care a fost ocupat pana acum de mine, a fost cerut de altcineva. Locul de langa tine e ocupat, daca nu sunt indiscreta?"
- Nu, nu este. Aseaza-te daca doresti, am raspuns in aceeasi limba.
Dupa raspunsul meu, langa mine se aseza o fata cu parul blond, prins intr-o coada la spate, cu grija, ochii ei fiind rosiatici. Avea tenul bronzat, ochii nu prea mari, barbia proeminenta, nasul usor ascutit si buzele de un rosu usor sters. Avea talia dreapta, subtire, cu trasaturile bine creionate.
-Scuza-ma, dar cum te numesti? intreba ea cu naivitate.
-Anne. Anne D'Etoile. am raspuns fara sa-mi iau ochii din carte.
Fata, la auzul numelui meu, mai avea putin si tipa de bucurie. Ochii ei sclipeau, fericiti, mainile acoperindu-i gura. Avea o expresie foarte surprinsa, dar ce exprima si bucurie.
Imi ridic ochii de pe carte si ma uit cu oarecare surprindere la ea.
-S-a intamplat ceva? Arati de parca ai fi vazut o stafie.
-Nu, nimic, spuse ea inca cu ochii sclipind.
Eu imi mut din nou ochii in carte si imi las gandurile sa vegheze asupra personajului din cartea mea, care nu era alta decat "Harry Potter si Ordinul Pheonix" de J.K.Rowling.
Capitolul I
Franturi de vis, imagini fugare imi involbura mintea. Nenumarate diamante sclipesc, nenumarate rochii mai mult sau mai putin simple, dar toate luandu-ti ochii prin amestecul de culori neobisnuite se invart, facand miscari gratioase si naturale intr-o sala de dans ce parea alcatuita numai din aur : candelabrul urias in care straluceau lumini ca niste diamante avand culoarea aurie, draperiile uriase ce impiedicau privirile aruncate in fuga necontrolata a valsului de catre oaspeti fiind brodate cu aur, totul in culoarea soarelui. Dar imaginea se topi in mintea-mi obosita, facand loc alteia. O camera superba, plina cu matasuri de Damasc rosu. Patul superb, cu perdele visinii se afla in mijlocul camerei. De o parte si de alta a patului se aflau doua noptiere din mahon, acoperite de niste superbe matasuri visinii. Doua dulapuri mari, de mahon, de asemenea mai erau in camera. Ferestrele mari aveau draperiile rosii, brodate cu aur, trase. Cu exeptia uneia.
O femeie cu parul brunet, ca noaptea, cu nas acvilin si buze pline, rosii ca sangele, privea cu ochi-i de safir peisajul trist ale carui aspecte melancolice razbeau pana la safirele cunoasterii ei. Imbracata intr-o rochie rosie, minunata, brodata cu motive florale lucrate cu mare grija - ceea ce defapt se putea da seama cu mare usurinta, dupa acele detalii complicate - , in jurul mijlocului ei incolacindu-se un material roscat, ce cadea in falduri la poalele rochiei mai sus descrise. Lua un pahar de cristal si sorbi lichidul rubiniu ce se afla in el.
Dar un zgomot se auzi. Chipul femeii se lasa prada pentru o clipa, unui nor ce ii intuneca trasaturile. Un barbat isi facu aparitia in camera de nicaieri si o cuprinse in brate. Fata barbatului era in umbra, dar scripirile argintii ale lunii, tradau vederii un par brunet si niste ochi sclipitori. Femeia se clatina si cazu. De dupa faldurile rochiei se intrezarea un pumnal mic, cu maner de aur, incrustat cu un rubin. Pe lama avea un anumit simbol – un O caligrafic urmat de un A in acelasi stil, ambele inconjurate de un trandafir.
Ma trezesc speriata, facandu-l pe cel de langa mine sa tresara. Acelasi vis de cand am plecat din oras. ''Sunt in avion... e doar imaginatia mea... '', incerc zadarnic sa ma linistesc, incercand sa dau un ragaz mintii mele de a-si pune in ordine gandurile ratacite.
Ma numesc Anne. Anne d'Etoile. Sunt sigura ca voi credeti ca sunt de origine franceza. Aveti dreptate pe jumatate. Mama mea este... a fost
italianca, tata a fost din Franta. Cel putin asa am inteles de la cei ce m-au crescut.
Am fost crescuta de catre o doamna de origine franceza, doamna de Montesere, impreuna cu fiica ei, Lune. Doamna Montesere avea o privire rece in ochii ei de otel, trasaturi aspre, dreapta ca un plop, cu parul roscat tinadu-si-l in coc. Lune de Montesere avea par auriu, cazandu-i in bucle frumos aranjate, subtire, cu o talie mladioasa ca a unei salcii. Era indrazneata si se credea superioara tuturor - mai ales mie. Probabil va intrebati cum am ajuns acolo, langa doamna de Montesere si fiica dansei. Ei bine, din ceea ce am aflat de la o servitoare ce se purta mai lejer cu mine, a fost faptul ca am ramas pe pragul conacului Montesere, intr-o noapte de iarna friguroasa. Pe atunci aveam doar 5 luni. Parintii mei murisera.
Din acea zi am indurat rautatile, bataile, jignirile si impunsaturile servitorilor, doamnei de Montesere, a fiicei sale, ale tuturor. La un moment dat am ajuns la concluzia ca viata mea acolo, valora pentru ei ceva mai putin ca viata unui servitor. Spun "ceva", fiindca Doamna, cum ii spuneau cei de la conac doamnei de Montesere si Domnisoara., cum ii spuneau fiicei ei credeau ca o viata ce este sub treapta servitorilor nu este fiinta umana, sau cel putin nu este ceva demn de privilegiul oferit de o privire sau cel mult compania lor pentru o secunda. Eu eram acolo un nimic, un tap ispasitor, o masca a multor rautati, ce era insusita tuturor celor ce o vroiau. Nu contam pentru nimeni.
Dormeam intr-o odaita mica, de langa camara. Nu avea multa mobila. Doar un pat de lemn cu o saltea roasa de molii, o patura peticita si cu cearcafuri rupte si prost cusute, un dulap foarte mic, in care de abia imi incapeau hainele mele rupte, vechi si peticite, ce erau mici. In afara de acestea, in camera mai aveam si un fel de masuta, pe care servitoarele imi puneau mancarea si putina apa ce mi se dadea.
Deseori, cand o persoana venea in vizita la conac, eu eram inchisa in odaita mea si nu mi se dadea nici macar de mancare sau de baut. Toata lumea ma ignora, era ocupata de persoana respectiva, ce conta mai mult decat mine. Duceam o viata mai mult ca mizerabila. Asta a fost viata mea pana intr-o zi, cand la conac a venit o scrisoare ciudata, a carei adresa se alcatuia astfel:
" Domnisoarei Anne D'Etoile,
Conacul familiei de Montesere"
Aceste randuri erau scrise sub un sigiliu ce se alcatuia astfel : Un "O" si un "A" scrise caligrafic, inconjurati de un trandafir. Am fost anuntata de scrisoare tot de acea servitoare ce imi dezvaluise o parte a trecutului meu, aceasta facandu-mi cunoscuta si reactionarea Doamnei la vederea scrisorii. Am inteles ca a fost impietrita in loc la vederea semnului, dar nu indrazni sa deschida scrisoarea.
Ceva mai tarziu, scrisoarea respectiva mi-a fost trimisa, impreuna cu o scrisoare a Doamnei. Avea un continut straniu, ce la inceput nu s-a lasat descifrat de mine:
"Domnisoara Anne, va aducem la cunostinta dorinta membrilor Ordinului nostru de a va avea printre ei. Va rugam sa sositi cat mai repede posibil in Londra, pentru a afla cele de trebuinta.
P.S.: Ne-am gandit ca veti avea oarecare dificultati in a ajunge la Londra. In plic veti mai gasi un semn de distinctie ce va indeparta toate piedicile posibile ce vor aparea.
Amelia Handre"
Dupa ce am citit randurile de mai sus, m-am uitat in plic, si mare mi-a fost mirarea cand un inel de un rubin superb era acolo. Mi-am pus odoaba pe deget, apoi am deschis plicul Doamnei. Era pusa intr-un plic trandafiriu, ce mirosea a colonie scumpa. Cuprindea doar cateva randuri, in care mi se aducea la cunostinta faptul ca aveam sa plec peste 2 zile de la conacul de Montesere, pentru a indeplini cererea facuta in scrisoarea mai dinainte prezentata. Mai spunea ca voi avea privilegiul de a purta unele din rochiile de vara mai mici, ale Domnisoarei.
Asa am ajuns in avion, in drum spre Londra, fara un bagaj prea mare ( cateva prajituri tari, o sticla mica cu apa si niste haine ce pana la urma au fost ale lui Lune, pe cand era la internat. Acum ca mi-am facut datoria de a ma prezenta si de a-mi face cunoscut o parte din trecutul meu, puteti urmari povestea mea, fara sa simt ca nu mi-am facut datoria.
*******************************************************************
Banuiesc dupa intunericul ce se oglindeste in geamul ferestrei mele, ca este in jur de noua. Ochii mei albastri, ce uneori capatau sclipiri rosiatice in anumite cazuri, incercau sa ramana atenti, concentrati asupra cartii ce o tineam in maini. Parul meu se revarsa pe spate, lung, ca o perdea neagra. Dintr-o data am auzit o voce ce imi vorbea cu cel mai curat accent francez:
- Je pouvais m'asseoir à côté de vous? Pour une raison, ce lieu était occupé avant moi, il a été demandé par quelqu'un d'autre. Place à côté de vous est occupée, si vous n'êtes pas curieux?
Intrucat am insistat sa redau intocmai cuvintele celei ce mi se adresase, as vrea sa va ofer, cititorilor, anuminte indicatii in privinta spuselor ei. Insemnau urmatoarele fraze: "As putea sa stau langa tine? pentru un motiv, locul care a fost ocupat pana acum de mine, a fost cerut de altcineva. Locul de langa tine e ocupat, daca nu sunt indiscreta?"
- Nu, nu este. Aseaza-te daca doresti, am raspuns in aceeasi limba.
Dupa raspunsul meu, langa mine se aseza o fata cu parul blond, prins intr-o coada la spate, cu grija, ochii ei fiind rosiatici. Avea tenul bronzat, ochii nu prea mari, barbia proeminenta, nasul usor ascutit si buzele de un rosu usor sters. Avea talia dreapta, subtire, cu trasaturile bine creionate.
-Scuza-ma, dar cum te numesti? intreba ea cu naivitate.
-Anne. Anne D'Etoile. am raspuns fara sa-mi iau ochii din carte.
Fata, la auzul numelui meu, mai avea putin si tipa de bucurie. Ochii ei sclipeau, fericiti, mainile acoperindu-i gura. Avea o expresie foarte surprinsa, dar ce exprima si bucurie.
Imi ridic ochii de pe carte si ma uit cu oarecare surprindere la ea.
-S-a intamplat ceva? Arati de parca ai fi vazut o stafie.
-Nu, nimic, spuse ea inca cu ochii sclipind.
Eu imi mut din nou ochii in carte si imi las gandurile sa vegheze asupra personajului din cartea mea, care nu era alta decat "Harry Potter si Ordinul Pheonix" de J.K.Rowling.
