Acasa
Deci..sincer titlul l-am pus la repezeala >.<" as fi gasit cu siguranta unul mai bun..ehh orikum makar este unul :|
Oricum, sper sa va placa ^^ de asta ma tin 100% pentru ca ador sa scriu la el
despre celelalt fic nush ce sa zik, inca nu am nici macar 1 idee pentru al continua..dar sa revin la subiect ^^ ...Ficul :
Intr-un oras obisnuit, cu oameni si mai obisnuiti, o fata sta pe patul ei pufos privind tavanul. Gandurile ii zboara departe, mai departe decat limita gandirii omenesti. Expresia fetei ei era cam ciudata, parea foarte concentrata, dar in acelasi timp trista...trista pentru ca nu il avea, pentru ca nu putea sa-i simta atingearea buzelor lui si nici macar mana...pielea lui fina si catifelata. Acum, in aceste clipe in care fata statea ingandurata, poate...altcineva savura momente de neuitat cu EL...EL era totul pentru ea, o fata obijnuita, adica nu la fel de obijnuita pe cat se crede. Parintii ei erau faimosi din cauza locului de munca unde acestea lucrau. Mama fetei era cunoscuta in lumea filmului, era o faimoasa actrita. Tatal ei era avocat, unul dintre cei mai faimosi si buni avocati din tara! Oare am uitat sa va zic ceva?
A da...eu sunt acea fata despre care va vorbesc. Ma numesc Larisa, si am 17 ani...eee aproape 18. Abea astept! Mereu ma gandesc la ceea ce s-ar putea intampla acum cu Bill, in timp ce eu stau si ma uit in gol. Nici nu stiu exact la ce ma uit. Insa stiu ca ochii imi erau atintiti pe tavan, intr-un loc anume..nu avea nimic special, dar stiam ca ma atragea, si nu stiu de ce...
Dupa aceasta intrebare pe care mi-am pus-o, o amintire imi inunda acum mintea... :
Flashback:
~ Se auzeau pasi repezi spre camera mea, vedeam o umbra..doar atat~
-Larisa! Ce ti-am zis eu in legatura cu posterele pe pereti??
- Tata...aaa, pai, nu am putut rezista, ii ador!! Pur si simplu, si nu poti face nimic ca sa nu imi mai placa! zic eu rastindu-ma la tatal meu.
- Ai dreptate, nu pot, dar pot sa indepartez mizerile astea din casa mea!
~ Asa ca tatal meu rupse posterele de pe pereti..cu trupa mea preferata Tokio Hotel. Pe tavan aveam unul, care mereu cand ma puneam in pat, ma uitam strident la el..defapt la o persoana, acea persoana era Bill. ~
End flashback
Desi parintii mei nu prea sunt acasa, deobicei trebuie sa ii ascult, pentru ca..doara ei " imi vor binele " fara sa observe ca sufar! Ei oricum..sunt o fiica foaarte rasfatata. Traiesc intr-o vila imensa. Parintii mei cred ca banii si rasfatul care mi-l ofera reuseste sa acopere toate orele si zilele in care ar trebui sa fim impreuna insa, in acele momente.. mama mereu este pe platoul de filmare sau in Anglia sau stiu eu unde prin State, numa in acasa nu. Tata ba e cu ea ba este la vre-un proces greu de rezolvat tot prin cine stie ce tara. Ei bine, cu timpul am reusit sa ignor toate aceste lucruri, incercand sa nu mai bag de seama distanta fata dintre noi. Dar am jurat ca in cazul in care voi avea un copil ma voi ocupa de el in fiecare minut din viata mea!
Sa revenim la subiect, pentru ca vad ca am cam deviat..si nu putin! Ei bine da...revenim din nou la obsesia mea pentru Bill.. Am o groaza de postere, reviste, cd-uri, tricouri, bluze cu th...insa nu am ceea ce eu imi doresc, si ceea ce parintii mei nu pot cumpara. Acel lucru este dragostea lui Bill...
Oricum, ce sanse poate avea o fata ca si mine? Nu tocmai obijnuita pentru ca presa ma cam preseaza la cap cel putin 1 data pe saptamana . Si vin cu aceleasi intrebari banale " Ce mai fac parintii tai? In ce relatie sunteti ei fiind atat de departe? Cu dragostea cum mai stai? Ai pe cineva?" Ce ma pot dispera...
Uneori imi doresc sa fi fost si eu o fata normala..precum restu. Nu prea stiu sa dau exemple... Ma rog! Oricum, nu tot timpu este dezavantaj faptul ca familia mea este renumita..sunt si unele avantaje care acum nu le voi zice pentru ca...stiti si voi, lenea e mare iar cand vine vorba de mine..e si mai mare!
Ma ridic insfarsit din patul meu, care devenise deja un cavou, pentru ca acolo stateam tapana, ori de cate ori eram in depresie sau pur si simplu trista...stateam ca si moarta fara sa fac sau sa zic ceva ore in sir. Ma plimb umpic prin camera imensa, si ma opresc in fata geamului, trag la oparte draperia si ma uit pe geam...era intuneric. Ploua cu stropi mari, chiar si norii imi plangeau de mila. As fi vrut sa-l vad in acel moment, sa-l strang in brate si sa-l simt aproape..chiar foarte aproape. Ma gandeam la el, la tot ce as putea face alaturi de el, cand firul gandului imi fu intrerupt de un sunet...era mai bine zis muzica...Da, imi suna telefonul. Aceasi piesa pe care o adoram suna..o piesa in care vocea scumpului meu se auzea...in care el canta!
Raspund incet la telefon...zicand doar un simplu : salut...si pe cine sa aud ? Era
Laura, scumpa mea prietena. Sora mea de sange. O iubeam...o iubeam s'atat!
-Ceau! Ce faci tu..banana mea galbena? intreba ea..
Da... banana galbena era porecla mea de " fruct" eu am inceput cu asta..cand i-am spus portokala portokalie...si eu am devenit...banana??? Da.. nu ma mai chinui sa-i zic sa gasesca altceva pentru ca sincer si eu m-am obijnuit.
Si asa am inceput noi sa vorbim 2 ore in sir..poate si mai mult. Obijnuiam sa vorbim mult..chiar foarte mult! O iubeam si..cred ca si ea la fel, din cate parea.
Oricum sper sa fie reciproc. Cel putin din cate imi zice...tine la fel de mult la mine precum eu la ea, deci e bine ! Am inceput sa o consider ca si pe o sora!
Dupa cateva ore bune de vorbit, am inchis...telefonul deja practic ardea, era fierbinte..imi ardea si mana cum il tineam.
Ma trantesc din nou in cavoul meu, si imi inchid ochii gandindu-ma...la...oare la ce? Parca nu stiti...mai trebuie sa ma obosesc eu sa va zic? Ce mai...e evident ca ma gandeam la EL...
Imi inchid usor ochii, vrand sa adorm pentru ca si asa eram foarte obosita si nu mai voiam sa ma mai confrunt cu somnul asa ca m-am dat batuta. Cand am adormit insfarsit, aud din nou aceasi piesa ca imi rasuna in urechi..oare doar imi imaginez sau e chiar real?..."I know I have to find you now"...se auzea muzica care continua sa mearga. In gandul meu ziceam disperata si plina de speranta:
" Chiar ma vei gasi? Chiar crezi ca acum ma vei gasi, pentru ca de cate ori imi spui asta simt ca minti..."
Imi deschid ochii si imi dau seama ca nu am visat, chiar imi sunase telefonul, dar..spre surpinderea mea nu cunosteam numarul. Dupa cateva minute a inceput din nou sa sune, pun mana repede pe el si raspund.
-Larisa? Ma bucur ca insfarsit ai raspuns si pot sa-ti vorbesc...
ASta ar fii primul capitol ^^"
Please enjoy!
Oricum, sper sa va placa ^^ de asta ma tin 100% pentru ca ador sa scriu la el
despre celelalt fic nush ce sa zik, inca nu am nici macar 1 idee pentru al continua..dar sa revin la subiect ^^ ...Ficul :Intr-un oras obisnuit, cu oameni si mai obisnuiti, o fata sta pe patul ei pufos privind tavanul. Gandurile ii zboara departe, mai departe decat limita gandirii omenesti. Expresia fetei ei era cam ciudata, parea foarte concentrata, dar in acelasi timp trista...trista pentru ca nu il avea, pentru ca nu putea sa-i simta atingearea buzelor lui si nici macar mana...pielea lui fina si catifelata. Acum, in aceste clipe in care fata statea ingandurata, poate...altcineva savura momente de neuitat cu EL...EL era totul pentru ea, o fata obijnuita, adica nu la fel de obijnuita pe cat se crede. Parintii ei erau faimosi din cauza locului de munca unde acestea lucrau. Mama fetei era cunoscuta in lumea filmului, era o faimoasa actrita. Tatal ei era avocat, unul dintre cei mai faimosi si buni avocati din tara! Oare am uitat sa va zic ceva?
A da...eu sunt acea fata despre care va vorbesc. Ma numesc Larisa, si am 17 ani...eee aproape 18. Abea astept! Mereu ma gandesc la ceea ce s-ar putea intampla acum cu Bill, in timp ce eu stau si ma uit in gol. Nici nu stiu exact la ce ma uit. Insa stiu ca ochii imi erau atintiti pe tavan, intr-un loc anume..nu avea nimic special, dar stiam ca ma atragea, si nu stiu de ce...
Dupa aceasta intrebare pe care mi-am pus-o, o amintire imi inunda acum mintea... :
Flashback:
~ Se auzeau pasi repezi spre camera mea, vedeam o umbra..doar atat~
-Larisa! Ce ti-am zis eu in legatura cu posterele pe pereti??
- Tata...aaa, pai, nu am putut rezista, ii ador!! Pur si simplu, si nu poti face nimic ca sa nu imi mai placa! zic eu rastindu-ma la tatal meu.
- Ai dreptate, nu pot, dar pot sa indepartez mizerile astea din casa mea!
~ Asa ca tatal meu rupse posterele de pe pereti..cu trupa mea preferata Tokio Hotel. Pe tavan aveam unul, care mereu cand ma puneam in pat, ma uitam strident la el..defapt la o persoana, acea persoana era Bill. ~
End flashback
Desi parintii mei nu prea sunt acasa, deobicei trebuie sa ii ascult, pentru ca..doara ei " imi vor binele " fara sa observe ca sufar! Ei oricum..sunt o fiica foaarte rasfatata. Traiesc intr-o vila imensa. Parintii mei cred ca banii si rasfatul care mi-l ofera reuseste sa acopere toate orele si zilele in care ar trebui sa fim impreuna insa, in acele momente.. mama mereu este pe platoul de filmare sau in Anglia sau stiu eu unde prin State, numa in acasa nu. Tata ba e cu ea ba este la vre-un proces greu de rezolvat tot prin cine stie ce tara. Ei bine, cu timpul am reusit sa ignor toate aceste lucruri, incercand sa nu mai bag de seama distanta fata dintre noi. Dar am jurat ca in cazul in care voi avea un copil ma voi ocupa de el in fiecare minut din viata mea!
Sa revenim la subiect, pentru ca vad ca am cam deviat..si nu putin! Ei bine da...revenim din nou la obsesia mea pentru Bill.. Am o groaza de postere, reviste, cd-uri, tricouri, bluze cu th...insa nu am ceea ce eu imi doresc, si ceea ce parintii mei nu pot cumpara. Acel lucru este dragostea lui Bill...
Oricum, ce sanse poate avea o fata ca si mine? Nu tocmai obijnuita pentru ca presa ma cam preseaza la cap cel putin 1 data pe saptamana . Si vin cu aceleasi intrebari banale " Ce mai fac parintii tai? In ce relatie sunteti ei fiind atat de departe? Cu dragostea cum mai stai? Ai pe cineva?" Ce ma pot dispera...
Uneori imi doresc sa fi fost si eu o fata normala..precum restu. Nu prea stiu sa dau exemple... Ma rog! Oricum, nu tot timpu este dezavantaj faptul ca familia mea este renumita..sunt si unele avantaje care acum nu le voi zice pentru ca...stiti si voi, lenea e mare iar cand vine vorba de mine..e si mai mare!
Ma ridic insfarsit din patul meu, care devenise deja un cavou, pentru ca acolo stateam tapana, ori de cate ori eram in depresie sau pur si simplu trista...stateam ca si moarta fara sa fac sau sa zic ceva ore in sir. Ma plimb umpic prin camera imensa, si ma opresc in fata geamului, trag la oparte draperia si ma uit pe geam...era intuneric. Ploua cu stropi mari, chiar si norii imi plangeau de mila. As fi vrut sa-l vad in acel moment, sa-l strang in brate si sa-l simt aproape..chiar foarte aproape. Ma gandeam la el, la tot ce as putea face alaturi de el, cand firul gandului imi fu intrerupt de un sunet...era mai bine zis muzica...Da, imi suna telefonul. Aceasi piesa pe care o adoram suna..o piesa in care vocea scumpului meu se auzea...in care el canta!
Raspund incet la telefon...zicand doar un simplu : salut...si pe cine sa aud ? Era
Laura, scumpa mea prietena. Sora mea de sange. O iubeam...o iubeam s'atat!
-Ceau! Ce faci tu..banana mea galbena? intreba ea..
Da... banana galbena era porecla mea de " fruct" eu am inceput cu asta..cand i-am spus portokala portokalie...si eu am devenit...banana??? Da.. nu ma mai chinui sa-i zic sa gasesca altceva pentru ca sincer si eu m-am obijnuit.
Si asa am inceput noi sa vorbim 2 ore in sir..poate si mai mult. Obijnuiam sa vorbim mult..chiar foarte mult! O iubeam si..cred ca si ea la fel, din cate parea.
Oricum sper sa fie reciproc. Cel putin din cate imi zice...tine la fel de mult la mine precum eu la ea, deci e bine ! Am inceput sa o consider ca si pe o sora!
Dupa cateva ore bune de vorbit, am inchis...telefonul deja practic ardea, era fierbinte..imi ardea si mana cum il tineam.
Ma trantesc din nou in cavoul meu, si imi inchid ochii gandindu-ma...la...oare la ce? Parca nu stiti...mai trebuie sa ma obosesc eu sa va zic? Ce mai...e evident ca ma gandeam la EL...
Imi inchid usor ochii, vrand sa adorm pentru ca si asa eram foarte obosita si nu mai voiam sa ma mai confrunt cu somnul asa ca m-am dat batuta. Cand am adormit insfarsit, aud din nou aceasi piesa ca imi rasuna in urechi..oare doar imi imaginez sau e chiar real?..."I know I have to find you now"...se auzea muzica care continua sa mearga. In gandul meu ziceam disperata si plina de speranta:
" Chiar ma vei gasi? Chiar crezi ca acum ma vei gasi, pentru ca de cate ori imi spui asta simt ca minti..."
Imi deschid ochii si imi dau seama ca nu am visat, chiar imi sunase telefonul, dar..spre surpinderea mea nu cunosteam numarul. Dupa cateva minute a inceput din nou sa sune, pun mana repede pe el si raspund.
-Larisa? Ma bucur ca insfarsit ai raspuns si pot sa-ti vorbesc...
ASta ar fii primul capitol ^^"
Please enjoy!
Ultima editare efectuata de catre SasuSaku in Vin Aug 14, 2009 2:16 pm, editata de 2 ori
Omg...mie una imi place 
stii u 
chiar se potr numele 
ma bucur ca l-ai postat 
si la fel si fic-ul 
... greseli ai de tastare si de exprimare cateva, si abia astept continuarea... gambate 
Majoritatea scriu "Blaxy Girls" XP
makar stiu ka este citit ^^"
:)) chiar daca stiu ca nu-l pui pana nu ai cateva critici/pareri 
orikum succes 
(Mi-a fost dor sa zic asta)
] care eu cred ca compenseaza cat de cat 