Yey! Am reusit sa fac un Oneshot. Desi mie mi se pare o tampenie absoluta, lui Aly i-a placut ? deci probabil e ceva...simpatic, dar nu Minunat-Super-Gigantic-EXXXtra de super deci Criminalul:> Sa curga cu critici. A da! Era sa uit, am cam.... imitat-o pe Mommy, si am inceput sa scriu cu literele alea cu numele care incepe cu "D" xD
___________________________________________________________________________________
Îmi strângeam genunchii în braţe şi aşteptam, cu voinţă şi putere, neaşteptatul. Hainele mele erau ude, însă nu-mi păsa, atâta timp cât făcea bine cuiva. Moartea mea poate era deja pe drum, căutându-mă printre copaci cu speranţă. Haita sigur era deja pe urmele mele. Amânasem prea mult momentul acesta, iar acum se răzbună pe mine pentru asta. Copacii si vântul astupau paşii haitei aşa că nu puteam să ştiu dacă cineva îmi prinse deja mirosul. Am hotărât să alerg, mai repede decât un om obişnuit,cu o putere incredibilă, ceva ce un om fragil nu ar putea face nici dacă ar avea nouă vieţi, ceva pe care doar noi, haita, putem s-o facem, să alergăm, să mâncăm, să trăim... sub formă de lup.
Oneshot!- Criminalul
Începuse să plouă. Picăturile de ploaie curgeau lent de pe firele mele de păr, izbindu-se violent de apa din râu. Aşteptam ca toate amintirile acelea îngrozitoare să le uit. Îmi era greu şi să mă gândesc la asta. Fata nevinovată stând speriată în acel colţ întunecat. Privirea ei îngrozită, ştia că stă faţă în faţă cu moartea. Privirea nebună al lui Jarrett omorând-o pe micuţă. Sângele ei zburând în voie prin aer. Eu…eu stând neputincios uitându-mă la asemenea lucruri. Însă, ştiu foarte bine că asta sunt menit să fac. Destinul meu este unul crud, viitor tâmpit de criminal. Nu voiam să fac asta, însă trebuia, pentru trib, pentru haită…pentru familie. Simţeam o mare tensiune în corpul meu încins. Sângele începu să ardă. Am gemut, uşor, şi mi-am ţinut respiraţia, ca să nu fiu nevoit să urlu. Viitorul meu era acum spulberat de crima pe care am comis-o. Aş fi vrut să nu fiu atât de milos, însă, am fost prost! Am acţionat pentru salvarea fetiţei când aceasta murise deja. Sunt prea mămăligă, acum Jarrett nu mai e, aşa cum si fetiţa a murit şi s-a dus, aşa şi el a urmat-o. Probabil că acum se joacă impreună prin pădure, nederanjaţi. M-am ridicat uşor şi am făcut ce mi-am propus, să alerg. Ploaia ar ascunde paşii si mirosul meu, deci moartea mea va fi amânată. Am sărit în aer ca om, şi am aterizat pe pământul umed ca lup, ca un criminal. Câţiva din haită încă mă căutau. Când eşti lup, legătura cu ceilalţi este mai strânsă, poţi auzi, poţi simţi ce simt şi ei. Auzeam nişte crengi rupându-se şi făcându-se bucăţi din cauza masivităţii lupului ce mă urmărea. Ştiam cine era, îi puteam auzi gândurile întortocheate apropiindu-se de locul unde mă aflam. Am mai prins puţină viteză, însă ştiam că dacă cel care mă urmărea era cine credeam eu că este, nu aveam nici o şansă să scap.
Am vrut să alerg spre oraş, acolo sigur nu mă va cauta nimeni sub formă de lup, era prea riscant.
Am simţit o mare durere de picior, sigur urmăritorul s-a lovit în ceva. Era mai bine, rana îl încetinea, iar eu aveam timp să evadez spre oraş. Atunci am simţit că mai intră cineva pe fir. Încă un lup mai era pe urmele mele, iar acesta era mult mai aproape de mine decât celălalt. Am inchis ochii şi mi-am ţinut respiraţia zece secunde,aveam să ajung în câteva secunde în oraş. Şi iată! Graniţa dintre oraş şi pădure, benzinăria. Parcă şi simţeam gustul victoriei, însă nici n-am fost atent că al doilea lup era la un copac depărtare. Se năpustii asupra mea înainte să ajung la benzinărie şi să ne observe cineva. Mă apucă cu dinţii lui ascuţiţi de picior, rupându-mi osul cu fălcile lui masive. Era Clara. Eram prins de o fată. Era stânjenitor. Am dat cu botul căutandu-i gâtul, însă ea observă si mă muşcă de el. Sângeram mai rău decât fetiţa-monstru pe care a omorât-o Jarrett. Meritam ce mi se întampla. Criminalul din mine omorâse un alt criminal de monştrii. Deşi în ochii haitei cei care omorau monştrii erau consideraţi eroi, pentru mine erau pur si simplu nişte criminali cu acte în regulă.
Din tufişuri sări şi celălalt lup, care, presupuneam eu, era Vlad, cel mai rapid dintre toţi. Şchiopăta ca naiba, însă se străduia să vină să mă ia de acolo.
Nici nu ştiam când îmi pierdusem conştiinţa, pentru că mă trezisem – gol – într-o cuşcă uriaşă. Liderul haitei stătea in faţa mea, iar Clara şi Vlad, de o parte şi de alta a lui. Am încercat să mă acopăr când am văzut că frumoasa adormită se uita la mine.
„ Nu trebuie să te acoperi, de parcă nu te-am mai vazut gol…” pufni Clara.
„Ai încălcat regulile, Claude, ai omorât unul de-al nostru pentru un monstru mic. Esti un nefericit*. Te condamn la…moarte.” zise liderul.
Nici că mă aşteptam la mai mult. Vlad mă scoase din cuşcă şi-mi oferi haine. I-am mulţumit din cap, apoi m-a condus la camera mea de peste noapte, mâine venea cineva să mă ia. Măcar nu mai stăteam să mă uit şi să fiu martor la crime, acum eram eu o victimă. Când am intrat in celulă, am fost întâmpinat de un spiriduş şi un vampir. Vampirul stătea intins pe patul de sub al meu, cu mâinile sub cap, iar spiriduşul se tot foia pe lângă mine.
„De ce ai fost închis aici?” întreba curios vampirul.
Aceeaşi întrebare mi-a pus-o şi piticul, numai că nu am răspuns nimănui. Tot ce puteam să fac era să aştept ziua de mâine, însă eram prea nerăbdător.
Seara târziu, când toţi dormeau, m-am strecurat afară. Cum? M-am transformat în linişte şi am rupt gratiile. Am ieşit cu greu din clădire, însă am reuşit după multe ezitări. Când am ieşit afară am început să alerg printre copaci, buimăcit de atâta somn, şi am luat-o spre vest. Eram pierdut în propiile gânduri, mă întrebam cum să scap mai repede. Nu eram pregătit pentru moarte, nu încă. Ploaia nu se oprise, ba mai rău, începuse şi să tune, să fulgere. Era o furtună în toată regula. Mă simţeam singur şi nu vedeam nimic în faţa mea. Dintr-o dată zburam, parcă mergeam pe nori, pe ceaţă. Nu mi-am putut stăpânii un urlet de fericire. Senzaţia era fantastică! Apoi, mi-am dat seama, nu zburam şi nu călcam pe nori sau pe ceaţă. Rămăsesem şocat. Pur şi simplu… cădeam intr-o prăpastie.
The End!
*nefericit (inventată de mine) – expresie fictivă pentru trădător; cineva care urmează să fie executat din cauza unei trădări ; urmează să fie nefericit, din cauza unei dureri fizice;
Sper ca v-a placut si sa-mi cititi si restul Oneshot-urilor pe care le voi face!
___________________________________________________________________________________
Îmi strângeam genunchii în braţe şi aşteptam, cu voinţă şi putere, neaşteptatul. Hainele mele erau ude, însă nu-mi păsa, atâta timp cât făcea bine cuiva. Moartea mea poate era deja pe drum, căutându-mă printre copaci cu speranţă. Haita sigur era deja pe urmele mele. Amânasem prea mult momentul acesta, iar acum se răzbună pe mine pentru asta. Copacii si vântul astupau paşii haitei aşa că nu puteam să ştiu dacă cineva îmi prinse deja mirosul. Am hotărât să alerg, mai repede decât un om obişnuit,cu o putere incredibilă, ceva ce un om fragil nu ar putea face nici dacă ar avea nouă vieţi, ceva pe care doar noi, haita, putem s-o facem, să alergăm, să mâncăm, să trăim... sub formă de lup.
Oneshot!- Criminalul
Începuse să plouă. Picăturile de ploaie curgeau lent de pe firele mele de păr, izbindu-se violent de apa din râu. Aşteptam ca toate amintirile acelea îngrozitoare să le uit. Îmi era greu şi să mă gândesc la asta. Fata nevinovată stând speriată în acel colţ întunecat. Privirea ei îngrozită, ştia că stă faţă în faţă cu moartea. Privirea nebună al lui Jarrett omorând-o pe micuţă. Sângele ei zburând în voie prin aer. Eu…eu stând neputincios uitându-mă la asemenea lucruri. Însă, ştiu foarte bine că asta sunt menit să fac. Destinul meu este unul crud, viitor tâmpit de criminal. Nu voiam să fac asta, însă trebuia, pentru trib, pentru haită…pentru familie. Simţeam o mare tensiune în corpul meu încins. Sângele începu să ardă. Am gemut, uşor, şi mi-am ţinut respiraţia, ca să nu fiu nevoit să urlu. Viitorul meu era acum spulberat de crima pe care am comis-o. Aş fi vrut să nu fiu atât de milos, însă, am fost prost! Am acţionat pentru salvarea fetiţei când aceasta murise deja. Sunt prea mămăligă, acum Jarrett nu mai e, aşa cum si fetiţa a murit şi s-a dus, aşa şi el a urmat-o. Probabil că acum se joacă impreună prin pădure, nederanjaţi. M-am ridicat uşor şi am făcut ce mi-am propus, să alerg. Ploaia ar ascunde paşii si mirosul meu, deci moartea mea va fi amânată. Am sărit în aer ca om, şi am aterizat pe pământul umed ca lup, ca un criminal. Câţiva din haită încă mă căutau. Când eşti lup, legătura cu ceilalţi este mai strânsă, poţi auzi, poţi simţi ce simt şi ei. Auzeam nişte crengi rupându-se şi făcându-se bucăţi din cauza masivităţii lupului ce mă urmărea. Ştiam cine era, îi puteam auzi gândurile întortocheate apropiindu-se de locul unde mă aflam. Am mai prins puţină viteză, însă ştiam că dacă cel care mă urmărea era cine credeam eu că este, nu aveam nici o şansă să scap.
Am vrut să alerg spre oraş, acolo sigur nu mă va cauta nimeni sub formă de lup, era prea riscant.
Am simţit o mare durere de picior, sigur urmăritorul s-a lovit în ceva. Era mai bine, rana îl încetinea, iar eu aveam timp să evadez spre oraş. Atunci am simţit că mai intră cineva pe fir. Încă un lup mai era pe urmele mele, iar acesta era mult mai aproape de mine decât celălalt. Am inchis ochii şi mi-am ţinut respiraţia zece secunde,aveam să ajung în câteva secunde în oraş. Şi iată! Graniţa dintre oraş şi pădure, benzinăria. Parcă şi simţeam gustul victoriei, însă nici n-am fost atent că al doilea lup era la un copac depărtare. Se năpustii asupra mea înainte să ajung la benzinărie şi să ne observe cineva. Mă apucă cu dinţii lui ascuţiţi de picior, rupându-mi osul cu fălcile lui masive. Era Clara. Eram prins de o fată. Era stânjenitor. Am dat cu botul căutandu-i gâtul, însă ea observă si mă muşcă de el. Sângeram mai rău decât fetiţa-monstru pe care a omorât-o Jarrett. Meritam ce mi se întampla. Criminalul din mine omorâse un alt criminal de monştrii. Deşi în ochii haitei cei care omorau monştrii erau consideraţi eroi, pentru mine erau pur si simplu nişte criminali cu acte în regulă.
Din tufişuri sări şi celălalt lup, care, presupuneam eu, era Vlad, cel mai rapid dintre toţi. Şchiopăta ca naiba, însă se străduia să vină să mă ia de acolo.
Nici nu ştiam când îmi pierdusem conştiinţa, pentru că mă trezisem – gol – într-o cuşcă uriaşă. Liderul haitei stătea in faţa mea, iar Clara şi Vlad, de o parte şi de alta a lui. Am încercat să mă acopăr când am văzut că frumoasa adormită se uita la mine.
„ Nu trebuie să te acoperi, de parcă nu te-am mai vazut gol…” pufni Clara.
„Ai încălcat regulile, Claude, ai omorât unul de-al nostru pentru un monstru mic. Esti un nefericit*. Te condamn la…moarte.” zise liderul.
Nici că mă aşteptam la mai mult. Vlad mă scoase din cuşcă şi-mi oferi haine. I-am mulţumit din cap, apoi m-a condus la camera mea de peste noapte, mâine venea cineva să mă ia. Măcar nu mai stăteam să mă uit şi să fiu martor la crime, acum eram eu o victimă. Când am intrat in celulă, am fost întâmpinat de un spiriduş şi un vampir. Vampirul stătea intins pe patul de sub al meu, cu mâinile sub cap, iar spiriduşul se tot foia pe lângă mine.
„De ce ai fost închis aici?” întreba curios vampirul.
Aceeaşi întrebare mi-a pus-o şi piticul, numai că nu am răspuns nimănui. Tot ce puteam să fac era să aştept ziua de mâine, însă eram prea nerăbdător.
Seara târziu, când toţi dormeau, m-am strecurat afară. Cum? M-am transformat în linişte şi am rupt gratiile. Am ieşit cu greu din clădire, însă am reuşit după multe ezitări. Când am ieşit afară am început să alerg printre copaci, buimăcit de atâta somn, şi am luat-o spre vest. Eram pierdut în propiile gânduri, mă întrebam cum să scap mai repede. Nu eram pregătit pentru moarte, nu încă. Ploaia nu se oprise, ba mai rău, începuse şi să tune, să fulgere. Era o furtună în toată regula. Mă simţeam singur şi nu vedeam nimic în faţa mea. Dintr-o dată zburam, parcă mergeam pe nori, pe ceaţă. Nu mi-am putut stăpânii un urlet de fericire. Senzaţia era fantastică! Apoi, mi-am dat seama, nu zburam şi nu călcam pe nori sau pe ceaţă. Rămăsesem şocat. Pur şi simplu… cădeam intr-o prăpastie.
The End!
*nefericit (inventată de mine) – expresie fictivă pentru trădător; cineva care urmează să fie executat din cauza unei trădări ; urmează să fie nefericit, din cauza unei dureri fizice;
Sper ca v-a placut si sa-mi cititi si restul Oneshot-urilor pe care le voi face!